spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTVijeliile anunțate de meteorologi îi bagă în ședință pe șefii județului

Vijeliile anunțate de meteorologi îi bagă în ședință pe șefii județului

Vijeliile prognozate de meteorologi pentru noaptea și ziua care vin i-au băgat pe membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) în şedinţă extraordinară.

Cu această ocazie s-au dispus măsuri de alertare a Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă în vederea adoptării măsurilor de primă urgenţă la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale, s-au luat măsuri de avertizare a populaţiei și de pregătire a echipamentelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii unor situații de urgență, ca urmare a fenomenelor meteo prognozate. „Se recomandă cetățenilor ca, în perioada în care se manifestă fenomenele meteo prognozate, să nu treacă prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt, panouri publicitare sau copacilor”, se arată într-un comunicat al prefecturii.

De asemenea, botoșănenii sunt afătuiți să nu parcheze autovehiculele în astfel de zone și să-și închidă bine ușile, geamurile sau orificiile pentru ventilație de la locuințe sau anexe gospodărești.

Oficialii se așteaptă și la ruperea unor cabluri de înaltă tensiune, motiv pentru care le recomandă botoșănenilor „să nu atingă firele căzute la pământ, să asigure elementele de construcție și să nu se adăpostească lângă construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare”.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările meteo şi a instituit Cod roşu de furtuni la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură pe parcursul zilei de luni, Cod portocaliu de rafale în Moldova, Transilvania, Maramureş, nordul Crişanei şi al Dobrogei începând de duminică după-amiaza şi Cod galben de vânt în restul ţării. Astfel, începând din această seară, de la ora 22:00, și până mâine seară, la ora 18:00, județul Botoșani, alături de cea mai mare parte a țării se va afla sub avertizarea meteo de vijelii, vântul urmând a atinge viteze 80-95 km/h şi pe arii restrânse 90-100 km/h.

În zona montană vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110 – 130 km/h. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpaţii Orientali, apoi şi în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1.600 de metri.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...