spot_img
duminică, mai 26, 2024
AcasăLocal BT“Bombă” pe patru roți retrasă din trafic și doi tineri cu dosare...

“Bombă” pe patru roți retrasă din trafic și doi tineri cu dosare penale

Un echipaj al Biroului Rutier Botoşani a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din comuna Corni, întrucât a efectuat manevre de derapare în intersecţia străzilor Calea Naţională şi Manoleşti Deal.

Cu ocazia controlului a rezultat că acesta figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar când polițiștii au verificat mai bine mașina, au rămas șocați de câte nereguli au găsit. Mașina avea folii neomologate, iar cauciucurile erau la fel de plate ca asfaltul pe care rulau. “În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis, conducătorul auto fiind, de asemenea, sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.885 de lei pentru aplicare de folii neomologate, anvelope uzate peste limita legală şi lipsa centurii de siguranţă.

Totodată, s-a dispus şi măsura complementară a reţinerii certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare”, a precizat inspectorul principal Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
În aceeaşi seară, o tânără de 22 de ani s-a ales şi ea cu dosar penal după ce a fost depistată conducând fără permis. Un echipaj al Serviciului Rutier care acţiona pe strada Pacea din municipiul Botoşani a oprit pentru control un vehicul condus de o tânără de 22 de ani, din comuna Corni.

Întrucât, cu ocazia controlului, a rezultat faptul că aceasta figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
21.6 °
18.9 °
40 %
2.2kmh
15 %
Dum
24 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
19 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...