spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTAccident provocat de un şofer de 87 de ani

Accident provocat de un şofer de 87 de ani

Un accident rutier soldat cu avarierea a două autoturisme s-a petrecut, duminică, în jurul orelor prânzului, în intersecția dintre străzile Iuliu Maniu și Petru Rareș, din municipiul Botoșani.

Potrivit poliţiştilor, un conducător auto în vârstă de 87 de ani nu a acordat prioritate unui conducător în vârstă de 31 de ani, care circula regulamentar, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul condus de către bărbatul de 87 de ani a fost proiectat într-un stâlp electric situat pe marginea tronsonului.

Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni.

Un echipaj de poliție rutieră a fost direcționat la fața locului, în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 11:00. Polițiștii i-au testat pe șoferi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. „Conducătorul auto în vârstă de 87 de ani, vinovat de producerea accidentului, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 870 de lei și, ca măsură complementară, cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...