spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCadrele medicale fac zid pentru a apăra Maternitatea (video)

Cadrele medicale fac zid pentru a apăra Maternitatea (video)

Cadrele medicale de la Maternitatea Botoşani au declanşat, vineri, un nou protest spontan în faţa unităţii. Nemulţumirea pleacă de la o decizie prin care se stabileşte că unitatea sanitară ar trebui să devină Spital Covid, deşi autorităţile au anunţat în urmă cu câteva zile că au revenit asupra acestei decizii şi că Spitalul Covid va fi la Dorohoi.
Vineri, însă, cadrele medicale s-au trezit că trebuie să plece cu bebeluşii la Spitalul Dorohoi.
Protestatarii au atras atenţia asupra faptului că, în acest context, unitatea sanitară va deveni asemeni spitalului din Suceava, care s-a transformat în focar de infecţie.
„AM primit dispoziţie să ieşim în curte cu gravidele, cu bebeluşii, incubaţi sau nu, cu tot personalul să ne ia la Dorohoi. Ne-au mai dat o sugestie, că putem merge la ORL la Pediatrie, să ne împărţim. Este Ordonanţă militară, o vom respecta, dar am vrut să atragem atenţia botoşănenilor că nu vrem să le moară copiii”, a spus un medic de la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie Botoşani.


Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...