spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSprijin guvernamental solicitat pentru poştaşi

Sprijin guvernamental solicitat pentru poştaşi

Poştaşii botoşăneni, dar şi colegii lor din întreaga ţară, aşteaptă de la guvernanţi măsuri de sprijin, în perioada critică generată de epidemia de coronavirus.

Pornind de la problemele semnalate din teritoriu, Matei Brătianu, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, a trimis un memoriu Guvernului României şi premierului Ludovic Orban.

Liderul sindical solicită sprijin financiar şi logistic pentru achiziţionarea şi distribuirea în reţea a materialelor de protecţie a salariaţilor şi populaţiei, fără sincope şi în cantităţile necesare, aşa  cum au fost stabilite de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Totodată, se solicită acordarea unei indemnizaţii de risc salariaţilor expuşi riscului contaminării, atât prin contact direct, cât şi indirect (salariaţii prelucrează trimiteri poştale, bani, colete etc).

“Precizăm că salariaţii pot intra în contact cu clienţi purtători ai virsului COVID 19, la care, deşi boala nu se manifestă, virusul este transmisibil, Astfel, riscul este permanent şi pretutindeni pentru agenţii poştali, factorii, agenţii şi şoferii care asigură curieratul”, se arată în adresa trimisă de Matei Brătianu.

Liderul SLPR i-a cerut premierului să-i sprijine pe miniştrii Transporturilor, Comunicaţiilor, Finanţelor, Justiţiei, Internelor în efortul de a obţine pentru Poşta Română acordul scris al clienţilor instituţionali, respectiv CNAIR, ANAF, instanţele de judecată, instituţiile administraţiei publice locale şi centrale, pentru ca, pe perioada stării de urganţă şi a epidemiei, trimiterile expediate de aceste instituţii să fie lăsate în cutiile poştale sau, în lipsa acestora, să fie afişate la domiciliul sau sediul destinatarilor,

Dincolo de sprijinul aşteptat de la guvernanţi şi măsurile luate de Compania Naţională Poşta Română, la nivelul judeţului Botoşani, Filiala SLPR condusă de Constantin Ispir a cumpărat viziere pentru agenţii şi factorii poştali, fiind confecţionate şi panouri de protecţie pentru oficianţii de la ghişee. Pentru sindicatul botoşănean important a fost şi ajutorul acordat de Monitorul de Botoşani, constând în 350 de măşti de protecţie din bumbac.

“Şi noi suntem la datorie. Chiar dacă nu suntem în linia întâi ca şi cadrele medicale, nu ne considerăm eroi, noi, poştaşii din Botoşani îi asigurăm pe botoşăneni de tot sprijinul necesar derulării serviciilor poştale de preluare, de distribuire a trimiterilor poştale şi achitare a tuturor drepturilor băneşti (mandate, pensii, alocaţii, ajutoare sociale etc). Să ne ajute Dumnezeu să ieşim cu bine din situaţia actuală”, a mai spus Constantin Ispir.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...