spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTSpargere în noapte dejucată de polițiști. Hoțul prins în flagrant

Spargere în noapte dejucată de polițiști. Hoțul prins în flagrant

O spargere la un magazin din municipiul Botoșani a fost dejudecată de polițiști, noaptea trecută, hoțul fiind prins în flagrant de un echipaj de poliție care a intervenit imediat. Spărgătorul, un adolescent în vârstă de 17 ani, din municipiul Botoșani, a luat-o la fugă și a încercat să scape, dar a fost capturat și imobilizat. Acum el este în arestul Inspectoratului de Poliție Județean, iar anchetatorii urmează să decidă dacă va fi formulată propunere de arestare preventivă. Deocamdată, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis pe numele lui ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în noaptea de 19 spre 20 aprilie a.c., în jurul orelor 23:30 a fost surprins în flagrant delict, în timp ce încerca să pătrundă într-o societate comercială de pe strada Grivița. Acesta a forțat de ușa de acces în incinta societății, reușind să o deschidă, moment în care s-a activat sistemul de alarmare”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Polițiștii judiciariști care s-au deplasat la fața locului, în baza unor informații, l-au surprins pe tânăr chiar în momentul în care încerca să pătrundă în incinta societății. La vederea organelor de poliție, autorul a încercat să părăsească locul faptei, fiind urmărit de către aceștia și identificat în scurt timp.

„În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat, autorul fiind introdus în arestul IPJ Botoșani”, a adăugat Deșia Nenișcu. De asemenea, adolescentul a fost amendat cu 2.000 de lei pentru încălcarea ordonanțelor militare.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
76 %
1.5kmh
18 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...