vineri, mai 2, 2025
AcasăEconomicSubvenții dublate pentru producătorii de legume

Subvenții dublate pentru producătorii de legume

Agricultorii care cultivă legume în spaţii protejate vor primi anul acesta o sumă dublă, aproximativ 5.000 de euro la hectar, majorarea plafonului pentru sprijinul cuplat fiind permisă de Comisia Europeană, a anunţat, ieri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

O scrisoare a comisarului european pentru agricultură pe care am primit-o acum două zile se referă la o cerere pe care am făcut-o în mod excepţional… Anul trecut, la 1 august, când s-au notificat la Bruxelles plafoanele pentru sprijinul cuplat vegetal, s-a făcut o eroare. Eu spun că a fost o eroare, nu a fost făcută cu rea intenţie, şi pentru legumicultorii care cultivă legume în spaţii protejate, respectiv sere şi solarii, s-au micşorat foarte mult plafoanele, cam cu 35%, raportat la anul 2018. Am făcut o scrisoare comisarului în care am spus că în mod excepţional, dat fiind şi situaţia prin care trecem, şi am invocat şi scăderea consumului de legume, am invocat şi slaba asociere şi gradul redus în care aceştia pot să îşi valorifice producţia, să ne permită să reaşezăm sumele şi plafoanele. Acest lucru este permis, astfel că unii dintre cei care se aşteptau anul acesta o să primească o sumă dublă, aproximativ 5.000 de euro la hectar” a afirmat Oros.

Plafonul pentru subvenția acordată pentru legume cultivate în sere și solarii (tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă) va crește de la 3,5 milioane de euro la circa opt milioane de euro, ceea ce face ca plata finală să fie de peste 5.000 de euro pe hectar, dublă față de calculul inițial de 2.600 de euro la hectar.

Suprafața totală eligibilă pentru plata sprijinului cuplat vegetal la legume în sere și solarii este de 1.420 de hectare pentru campania APIA 2019.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...