spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTGrătarele, petrecerile și ieșirile în spațiile publice sunt interzise de 1 Mai

Grătarele, petrecerile și ieșirile în spațiile publice sunt interzise de 1 Mai

Grătarele în zonele de agrement, ieșirile în aer liber și petrecerile în spațiile publice sunt interzise, anul acesta, de 1 mai. O spun polițiștii, care vor continua să verifice modul în care sunt respectate restricțiile introduse prin ordonanțele militare.

„Anul acesta, toţi trebuie să abordăm altfel 1 Mai şi să respectăm distanţarea socială, restricțiile prevăzute de Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă. Vă informăm că accesul este restricționat în zonele cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde (zona Pacea, Baisa, Ipotești etc.)”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Echipajele de poliție rutieră și ordine publică, împreună cu jandarmi, polițiști locali și militari, vor supraveghea toate aceste zone, unde tradițional se încing grătarele. Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare în vigoare sunt de la 2.000 la 20.000 de lei.

„Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare. Nu se va arăta toleranţă faţă de cei care nu inţeleg să respecte eforturile colective depuse în vederea reducerii numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege că de data aceasta vom sărbatori acasă, doar în familie”, a adăugat Delia Nenișcu.

În aceste zile, se acționează cu efective mărite, astfel că, doar în municipiul Botosani, aproximativ 100 de forțe de ordine vor fi zilnic în stradă, pentru siguranța comunității. În total, în întreg județul vor acționa peste 300 de polițiști, jandarmi, militari și polițiști locali.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...