spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTRegele heroinei în război cu judecătorii

Regele heroinei în război cu judecătorii

♦ Cetățeanul pakistanez, Abdul Aziz Butt, care își făcuse la Curtești cartierul general de unde gestiona afaceri cu gheroină cât bugetul județului, contestă condamnarea la închisoare ♦ Abdul Aziz Butt consideră că autoritățile române nu aveau competența să îl judece pentru niște fapte presupuse a fi fost comise pe teritoriul altor state

Cetățeanul pakistanez Abdul Aziz Butt, care a coordonat de la Botoșani un grup infracțional organizat specializat în traficul internațional de droguri, a contestat sentința prin care a fost la șapte ani și patru luni de închisoare. Împreună cu un alt conațional de-al său, Khush Rang Khan, condamnat în același dosar, el a depus o contestație în anulare solicitând rejudecarea cazului întrucât sentința ar fi fost pronunțată cu încălcarea unor prevederi legale.

Eliberat condiționat între timp și extrădat din România în iulie 2019, cetățeanul pakistanez a apelat la serviciile unui avocat care îl reprezintă și susține că „autoritățile din România nu erau competente să desfășoare de la sine putere o astfel de anchetă întrucât din probele administrate în această cauză nu rezultă că pe teritoriul acestei țări s-au săvârșit infracțiunile arătate în rechizitoriu, neavând în mod expres o solicitare din partea țărilor unde s-au săvârșit infracțiunile privind emiterea unui ordin european de anchetă”. Astfel, Abdul Aziz Butt consideră că a fost condamnat în România pentru niște fapte reținute în sarcina lui de autorități judiciare străine, presupus a fi fost comise pe teritoriul altor state, și în baza unor probe oferite de autoritățile judiciare străine, fără ca în dosar să existe nici un ordin european de anchetă emis din partea vreunei autorități străine de efectuare a unor cercetări. Care va fi decizia instanței, rămâne de văzut.

Bărbatul a fost condamnat de instanţele din România după ce, împreună cu alţi doi cetăţeni pakistanezi, a făcut parte dintr-o grupare internaţională de traficanţi de droguri. Filiera ar fi acţionat în perioada 2011-2013, timp în care a alimentat cu heroină statele din vestul Europei. O parte dintre afacerile cu droguri au fost perfectate chiar în comuna Curteşti, unde se stabilise Abdul Aziz Butt. Astfel, potrivit rechizitoriului, acesta, împreună cu ceilalți conaționali, Khush Rang Khan și Mahmood Asif, au inițiat și constituit, pe teritoriul României, un grup infracțional organizat pentru a trafica heroină, urmate de procurarea și livrarea din Pakistan a cantității de aproximativ 202 kilograme heroină, precum și coordonarea transportului până în Olanda a acestei cantități de droguri, în scopul vânzări, depistată în portul Rotterdam pe 9 august 2013.

Avertizaţi din august 2012 despre activităţile pakistanezilor, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – structura centrală l-au filat pe Abdul Aziz Butt, iar pe 29 decembrie 2014, în urma schimbului de informaţii cu autorităţile judiciare străine, mascaţii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate au descins la Curteşti. Arestat preventiv, Abdul Aziz Butt a stat închis până pe 3 mai 2016, când a fost plasat în arest la domiciliu. Ceilalţi doi suspecţi, Khush Rang Khan şi Mahmood Asif au fost arestaţi în lipsă, pe numele lor fiind emise mandate europene de arestare. Capturat în Statele Unite ale Americii, Mahmood Asif a fost extrădat pe 23 august 2017. Cât îl priveşte pe Khush Rang Khan, acesta ar fi în libertate şi nu a fost localizat.

Trimişi în judecată de DIICOT Iaşi, cei trei au fost condamnaţi definitiv de Curtea de Apel Iaşi la închisoare cu executare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...