spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBufniță cu aripa amputată salvată de lt.-col. Sorin Ciobanu

Bufniță cu aripa amputată salvată de lt.-col. Sorin Ciobanu

Două luni de izolare umană și natura pare să-și reintre ușor, ușor în drepturi. În ultima săptămână, trei păsări, două bufnițe și un ciuf de pădure, care în mod normal se țineau departe de aglomerările urbane au fost desoperite și salvate de către botoșăneni.

Ultimul caz s-a petrecut în cursul nopții de marți spre miercuri. În drum spre casă, după o misiune de control a militarilor aflați în paza centrului de carantinare de la Hotelul Rareș din Centrul Vechi, aproape de miezul nopții, lt-col Sorin Ioan Ciobanu, locțiitorul comandantului garnizoanei militare 01251, a găsit pe șosea o bufniță, care parcă implora ajutor. Inițial a gândit că e vorba de un pui căzut din cuib, dar după ce a mers cu aceasta la cabinetul veterinar TrioVet au aflat că de fapt era vorba de o bufniță matură, e drept de talie mică, și care era suferindă, având amputată o parte dintr-o aripă ca urmare a unui traumatism. Pentru a i se salva viața a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență, care a fost realizată de dr. Daniel Bejirariu. Astfel, păsării i s-a asigurat o nouă șansa la viață, dar doar în captivitate, deoarece nu-și ca putea recăpăta capacitatea de a zbura.

În vâltoarea asta zilnică în care trăim, uităm să mai fim umani! Uităm că suntem parte a naturii și, cel mai grav uităm să ne bucurăm de viață. Aceste zile petrecute în izolare ne-au dat o șansă să reflectăm la locul nostru în natură”, a declarat Sorin Ciobanu, veteran al războiului din Afganistan, cu șase misiuni în cadrul Operațiunii de menținere a păcii „Resolut Support” asigurată de trupele NATO.

Cristina-Ionela Kashyap, comisarul șef al Gărzii de Mediu, care s-a remarcat prin acțiunile de salvarea a păsărilor a ținut să-i mulțumească lt.-col. Sorin Ciobanu. „În aceste două luni de izolare, aerul și-a refăcut calitatea și vedem că și natura începe să-și revină. Probabil, în situații normale, în care agitația cotidiană ne captează 100%, aceste păsări nu ar fi avut nicio șanse să fie salvate”, a conchis Cristina Kashyap.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...