spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTO botoșăneancă și-a turnat concubinul care a spart izolarea

O botoșăneancă și-a turnat concubinul care a spart izolarea

O botoșăneancă și-a turnat la Poliție concubinul care a spart izolarea.

Luni dimineață, aceasta a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că bărbatul cu care trăia s-a întors din străinătate și în loc să respecte restricțiile impuse de autoizolare, acesta ar fi plecat în oraș. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, iar bărbatul de 36 de ani, la care făcea referire sesizarea, a fost identificat pe o stradă din apropierea domiciliului. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării, iar ca măsură complementară a fost dispusă carantinarea acestuia pentru următoarele 14 zile”, se arată într-o informare a Centrului Județean de Comunicare (CJC) Botoșani.

Acesta este cel de al optulea caz de nerespectare a măsurii autoizolării impuse de pandemia de coronavirus spre disperarea medicilor și a autorităților, care susțin că riscăm apariția unor noi focare de boală. De altfel, potrivit datelor CJC, în cele două luni de stare de urgență, 5% din persoanele carantinate s-au pozitivat.

Pe de altă, parte, în ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au aplicat 21 de amenzi, în valoare totală de peste 6.000 de lei.

Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0745.619.074, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...