spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAncheta de la Ștefănești - Preț denaturat și îndepărtarea unei firme din...

Ancheta de la Ștefănești – Preț denaturat și îndepărtarea unei firme din licitație

Descinderile de astăzi de la Primăria orașului Ștefănești au avut loc în baza unui denunț formulat de o firmă, în toamna anului trecut, mai exact pe 28 octombrie 2019.

Informația a fost furnizată de reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, care au arătat că cercetările sunt efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deturnarea licitațiilor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 246 din Codul penal.

„În fapt, există suspiciuni că în contextul unei licitații publice organizate în anul 2019 pentru concesionarea parcării din orașul Ștefănești, județul Botoșani, administratorii unor firme participante la licitație s-au înțeles să denatureze prețul de adjudecare și au încercat, prin constrângere, îndepărtarea de la licitație a unei alte firme”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.

Astfel, în data de 27 mai a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Săveni a încuviințat efectuarea unei percheziții la sediul Unității Administrativ Teritoriale Orașul Ștefănești, în vederea descoperirii și strângerii probelor, a conservării urmelor infracțiunii și identificării făptuitorilor. Percheziția a fost efectuată astăzi de către polițiștii SICE, cu respectarea prevederilor din Codul de procedură penală.

„Activitatea de urmărire penală în prezentul dosar se desfășoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni”, se mai precizează în comunicat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...