spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCine sunt bolnavii de Covid-19

Cine sunt bolnavii de Covid-19

♦ O analiză statistică pe cazurile înregistrate în primele trei luni de pandemie arată că cele mai multe cazuri s-au înregistrat în rândul femeilor și a categoriei de vârstă 45-54 de ani.
♦ Cele mai multe decese s-au înregistrat în rândul persoanelor în vârstă, care sufereau deja de boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune, boli ale sistemului respirator și cancer.

De pe 17 iunie am intrat în cea de a patra lună în care viața curge altfel, în a doua lună de stare de alertă, după alte două luni de stare de urgență cauzate de pandemia de Covid.

Două treimi din cazuri sunt femei

Au fost trei luni în care viața a curs în alt ritm și care și-au lăsat adânc amprenta asupra comunității în care trăim. Până la debutul celei de a doua perioadă de stare de alertă, 924 de botoșăneni s-au îmbolnăvit de Covid, județul fiind printre cele mai expuse la temutul virus.

Aproape două treimi dintre cazuri, adică 61%, mai exact 564, s-au înregistrat în rândul femeilor, în timp ce doar 360 de cazuri au fost înregistrate în rândul bărbaților. Explicația este simplă, focarele mari de la Botoșani s-au dezvoltat în jurul spitalelor și a căminelor de bătrâni, unde majoritatea personalului este format din femei. Așa se explică și numărul mare de cazuri înregistrate pe categoriile de vârstă active.

45-54 de ani, categoria de vârstă cu cele mai multe cazuri

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP), în cele două luni de stare de urgență și prima lună de stare de alertă, în județ s-a înregistrat câte un caz pozitiv la categoria de vârstă sub un an, la un an și la doi ani. De asemenea, s-au înregistrat câte doi copii pozitivi care aveau vârste de trei și patru ani și tot doi copii cu vârste cuprinse între cinci și nouă ani. Între 10 și 14 ani s-au înregistrat șapte cazuri, iar în rândul adolescenților cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani – 15 cazuri. Apoi, doar 2% dintre pacienți aveau vârste cuprinse între 20 și 24 de ani. Numărul îmbolnăvirilor crește odată cu vârsta. Astfel, categoria 25-34 de ani reprezintă 8,3% din cazuri, în timp ce categoria de vârstă 35-44 de ani – 14,4%.

Cei mai mulți bolnavi, aproape o treime (29,4%) au vârste cuprinse între 45 și 54 de ani, în timp ce persoanele aflate în ultima decadă de activitate profesională, respectiv categoria de vârstă 55-64 de ani, reprezintă 17,9% dintre bolnavii de Covid diagnosticați la Botoșani. Surprinde numărul foarte mare de persoane cu vârste de peste 65 de ani care au fost diagnosticate cu Covid-19. Este vorba de 20% din cazuri. Adică unu din cinci pacienți era din rândul seniorilor, ceea ce are cel puțin două explicații. Prima se referă la faptul că județul Botoșani este unul cu o populați îmbătrânită și a doua este legată de faptul că două cămine de bătrâni au fost focare de Covid, acestea contribuind cu grosul pacienților.

Monica Adăscăliței: „Boala nu alege”

Boala nu alege! Nu se poate stabili nicio legătură cu sexul, grupa sanguină sau alte caracteristici fiziologice. De exemplu, unul dintre bolnavii pozitivi are grupa 01, despre care se spunea că ar face forme mai ușoare de boală, dar a dezvoltat printre cele mai grave complicații. Și, deși a fost printre primii bolnavi și s-a negativat, încă nu și-a revenit complet din cauza complicațiilor”, a declarat Monica Adăscăliței, directorul interimar al DSP.

Cei mai mulți morți erau vârstnici

Pe o diagramă a mortalității înregistrate în primele trei luni de pandemie, se poate concluziona că cele mai afectate categorii de vârstă sunt cele înaintate.

Astfel, cel mai mare număr de morți, aproape o treime, 32,8%, îl reprezintă persoanele ale căror vârste sunt cuprinse între 65 și 74 de ani. De asemenea, 30% dintre morți aveau vârste cuprinse între 55 și 64 de ani, în timp ce 26,6% aveau peste 65 de ani. 7,8% din morți fac parte din categoria de vârstă 45-54 de ani, în timp ce câte un mort a provenit din categoriile de vârstă 25-34 de ani, respectiv 35-44 de ani.

Aproape toți pacienții care au decedat erau deja bolnavi sau cunoscuți cu diferite boli cronice greva înainte de a se infecta cu noul virus. De aceea și numărul mare de morţi în rândul persoanelor de vârsta a treia, care, de obicei suferă de boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune, boli ale sistemului respirator și cancer.

Trei sferturi dintre bolnavii botoșăneni s-au vindecat

Interesant de precizat că, la finele perioadei analizate, la Botoșani, 75% din cazurile de îmbolnăviri cu Covid-19 sunt declarate vindecate. Procentul morților în total îmbolnăviri este de 7%, în timp ce numărul de cazuri active de numai 18%, mai puțin cu aproape cinci procente decât media națională. În cazul morților cauzate de Covid procentele sunt apropiate, media națională fiind de 6,4%. La nivel național, procentul vindecărilor este puțin peste 70%.

Pentru o imagine de ansamblu, trebuie spus că în aceeași perioadă, la nivel mondial, procentul vindecărilor era de 52%, cel al morților de 5,3%, iar cel al cazurilor active de 42,7% din total îmbolnăviri.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...