spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTDosar penal pentru rănirea propriilor copii

Dosar penal pentru rănirea propriilor copii

Doi copii au fost răniţi după ce maşina condusă de tatăl lor a izbit violent un cap de pod. Accidentul a avut loc miercuri la amiază, pe Drumul Naţional ce leagă localităţile Ştefăneşti de Bobuleşti.

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din localitate, aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen, a intrat cu viteză prea mare într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, moment în care maşina a intrat în derapaj şi a ieşit de pe carosabil, lovind violent un cap de pod de pe partea dreaptă a drumului. Doi copii minori ai bărbatului, care erau cu acesta în maşină, au suferit răni la cap şi membre, în urma impactului cu interiorul maşinii.

În maşină cu bărbatul se aflau şi două fete ale acestuia, de 12 şi şase ani, ambele fiind rănite în urma impactului. „Fata de 12 ani a sufrit o fractură de antebraţ stâng şi mai multe escoriaţii, iar cea de şase ani un traumatism cranian acut închis. Au fost stabile pe timpul transportului către spital”, a spus mediucl Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoşani.

La locul accidentului a ajuns şi un echipaj de poliţie, tatăl copiiilor fiind testat cu aparatul etilotest. „Rezultatul testării a fost zero. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...