spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDefinitivat 2020 - 60,94% dintre candidaţii botoşăneni au fost declaraţi promovaţi

Definitivat 2020 – 60,94% dintre candidaţii botoşăneni au fost declaraţi promovaţi

Ministerul Educației și Cercetării a anunţat astăzi, 28 iulie, rezultatele obţinute de candidații care au susținut, pe 22 iulie, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ.

Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Botoșani, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) este de 60,94%. La nivel naţional, 69,17% dintre candidaţi au medii mai mari sau egale cu 8.

Pentru susţinerea probei scrise s-au înscris 153 de candidați, însă patru au absentat şi 21 s-au retras. Au fost trimise la evaluare 128 de lucrări. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 78 de candidați cu medii între 8 și 10. Doi candidați au nota 10 la proba scrisă, dar şi media maximă. Aceştia sunt Andreea Contaş (educatoare, Şcoala Gorbăneşti), şi Ciprian Ionuţ Iovu (profesor de educaţie fizică şi sport, Şcoala Albeşti).

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minim media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen (proba scrisă, două inspecţii, portofoliu – n.r.). Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Afișarea primelor rezultate s-a realizat atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro.

Contestațiile se depun conform calendarului aprobat, la centrul de examen de la Școala Gimnazială „Grigore Antipa” sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie, respectiv 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrul de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.

Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.

Potrivit calendarului, rezultatele trebuiau să fie afişate pe 31 iulie, însă evaluarea lucrărilor s-a încheiat mai devreme. “Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienței de care au dat dovadă toți cei implicați în evaluarea lucrărilor și vine în sprijinul candidaților, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obținute”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii ministerului.

La nivel national, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, 101 candidaţi au primit nota maximă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...