spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTTelefonul consumatorului pentru cei care-și fac testul Covid la cerere

Telefonul consumatorului pentru cei care-și fac testul Covid la cerere

Organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons a lansat o linie telefonică specială, 021-9615, destinată persoanelor care au efectuat analize de testare pentru Covid-19 sau care doresc sa realizeze aceste analize. La acest număr de telefon consumatorii pot solicita consiliere, informare sau pot depune sesizări din perspectiva protecţiei consumatorilor.

Ţinând cont de faptul că se înregistrează tot mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la realizarea analizelor de testare Covid-19, procesarea rezultatelor, clauzele contractuale sau de consimţământ semnate de către consumatori în momentul recoltării, InfoCons trage un semnal de alarmă şi sprijină toţi consumatorii care întâmpină o problemă în acest domeniu”, se menţionează în comunicatul organizaţiei de protecţie a consumatorilor.

În afară de linia telefonică specială, consumatorii care întâmpină probleme legate de testele pentru Covid-19 pot contacta InfoCons pe acest subiect la adresa de e-mail: reclamatii@infocons.ro sau în scris la C.P 38, O.P. 53 sector 4, Bucureşti.

Preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea, a subliniat că persoanele care fac analize de depistare a Covid-19 au dreptul la respectarea de către prestator al termenului de timp privind rezultatul testului. „Dacă dorim să realizăm analize de testare Covid-19, fie că ne sunt necesare pentru a putea pleca în vacanţă, fie pentru siguranţa proprie, informarea trebuie să fie una transparentă atât din punctul de vedere al termenului de realizare, cât şi al costului. Totodată, termenele de realizare trebuie să fie respectate sau, în caz contrar, agentul economic să îşi asumă pierderea materială şi morală. Trebuie să luăm atitudine, să depunem o sesizare, pentru ca generaţiile următoare să nu mai păţească ce am păţit noi”, a afirmat preşedintele InfoCons.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...