spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTInspector din Primăria Ibănești trimis în judecată de DNA

Inspector din Primăria Ibănești trimis în judecată de DNA

Doi botoșăneni au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava, pentru fraude cu subvenții europene. Inspector în cadrul Primăriei Ibănești, Ciprian Constantin Postolache, originar din Dorohoi, și Floarea Postolache, au fost puși sub urmărire penală pentru folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, respectiv complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție, unul dintre cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celui de-al doilea, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în perioada 2012-2015, mai multe documente false (convenții civile, adeverințe etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. „Prin aceste demersuri, cei doi inculpați ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 245.896 lei. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 246.164 lei. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin unuia dintre inculpați”, se arată într-un comunicat de presă emis de DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...