O ipoteză a noastră, dacă s-ar dovedi adevărată, ar putea face legătura între neamul Ducăi comisul şi cel al logofătului Cârstiian. În acest caz, Curteştii ar fi putut ajunge la Ghiorghiţă Cârstiian, fiul logofătului, în urma căsătoriei acestuia cu o fiică a Alexandrei, alta decât Catrina fata comisului, şi a lui Apostol, soţul acesteia. În acest caz, Curteştii trec mai departe la alt Ghiorghiţă, sân (adică fiu) Cristiian (amintit ca hotarnic în 1716 şi stăpân al Curteştilor în 1721, ca şi bunicul său), nepot care-l avea ca fiu pe Gheorghiţă Cârstiian, zis şi Scobihorn.
De aici, moşia Curteştilor este împărţită între urmaşii acestui Gheorghe Cârstiian (Scobihorn), dintre care doar Smaranda nu e menţionată ca stăpânind vreo parte a acelei moşii. Cum Safta Brănoae şi soţul său Costache (Costaşco) Bran se pare că nu au avut urmaşi, partea lor au dat-o nepotului de la frate al Saftei, Dumitrachi Radu, feciorul Ilincăi şi-al lui Radu Ceokmak, pe care poate l-au şi înfiat, din moment ce îşi capătă şi porecla (de ce nu numele?) de Bran. Cum Dumitrache Radu o mărită pe Smaranda (putem chiar bănui că în momentul naşterii sale, sau imediat după, Smaranda ajunge orfană de mamă, fiind atunci adoptată de către Chiriac, unchiul său, poate şi la îndemnul soţiei sale, Smaranda, al cărei nume de botez va fi dat şi copilei), nepoata sa de la sora Maria, cu Iordachi Timuş, pe care îl socoteşte chiar ginere, bănuim că a adoptat-o pe aceasta pe când, copilă nevârstnică fiind, îi murise mama, prima soţie a lui Neculai Şeptelici, mort şi el, nu înainte de a se recăsători cu o altă Marie, fata Perjului. Aşa va ajunge Gheorghe Timuş copilul Smarandei şi a lui Iordache, să-i vândă banului Iordachi Boian, la 1844, partea sa din Curteşti, adică cinci părţi din a opta parte a Curteştilor. Şi Fotachi Romano fiul Zoiţei, sora Smarandei, este menţionat la 1829, când avea 29 de ani, ca stăpânind părţi din Curteşti.
Partea sa din Curteşti moştenită de la tatăl său, Gheorghiţă, o va da Chiriac Cârstiian fiilor, Dumitrache Chiriac, amintit ca stăpân al Curteştilor la 1801 şi 1805, respectiv Vasile, care îşi va zice Chiriac, după prenumele tatălui său şi al cărui fiu bănuim a fi Toader Chiriac, care vindea Curteştii (partea sa), la 1828, Mariei Roseti, soţia spătarului Matei şi mama lui Costache Roset, ctitorul bisericii botoşănene ce-i poartă numele. De la Costache moşia trece, în 1832, la serdarul Iordache Boian, care va mai cumpăra părţi în Curteşti şi de la Gheorghe Timuş, în 1844. În sfârşit, la 1801 e amintit stăpânind la Curteşti şi Şerban Canano, despre care nu ştim cum a ajuns răzeş acolo.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
