Când o persoană sau un eveniment se găsesc sub protecția sau îndrumarea și răspunderea unei alte părți, fie că e vorba de o altă persoană ori o instituție sau asociație, spunem că se află sub egida… Expresia începe să circule în secolul al XIX-lea, dar originea sa este mult mai veche, din antichitatea greco-romană. Majoritatea limbilor europene a împrumutat termenul „aegis” din latină, dar cuvântul derivă, în cele din urmă, din grecescul „aigis”, adică „piele de capră”. În mitologia greacă, egida era ceva ce oferea protecție fizică aceluia care o purta. Există, însă, interpretări diferite legate de ceea ce însemna, la începuturi, egida. Potrivit uneia dintre acestea, Zeus avea un scut , botezat „aigis”, însemnând „piele de capră” în greacă. Când Hefaistos, fierarul zeilor, a făcut acest scut pentru Zeus, a folosit pielea caprei Amaltheia („zeița iubitoare”). Aceasta era cea al cărei lapte l-a băut Zeus când, copil fiind, fusese ascuns de mama sa, Rhea, într-o peșteră din insula Creta, pentru a nu fi înghițit de tatăl său, Cronos. Zeus obișnuia să-i împrumute acest scut fiicei sale, Atena, zeița înțelepciunii, astfel încât acest obiect, considerat foarte puternic, a devenit un simbol al protecției divine în Grecia antică. Conform altor interpretări, „egida” era o mantie ce asigura protecție magică, făcută din pielea caprei Amaltheia și având o sută de ciucuri. Homer, în „Iliada”, menționează în mai multe rânduri „egida” Atenei: „A produs un sunet ca dintr-o mulțime de dragoni care urlă și a fost purtată de Athena în luptă…și printre ei s-a dus Athena cu ochii strălucitori, ținând prețioasa egidă care este fără vârstă și nemuritoare: o sută de ciucuri de aur pur atârnau fluturând din ea, țesute strâns pe fiecare dintre ele și fiecare în valoare de o sută de boi”. Grecia clasică a interpretat egida menționată de Homer ca un acoperământ al Atenei pe care s-a adăugat, la un moment dat, capul Meduzei, una dintre cele trei Gorgone, ucise de Perseu (Gorgonele erau trei surori, ființe monstruoase jumătate femei, jumătate animal, privirea fiecăreia dintre ele transformând în piatră pe oricine se uita în ochii lor; numele lor derivă din grecescul „gorgos” = groaznic, înspăimântător). Meduza, ca și surorile sale, avea șerpi în loc de păr, colți și o limbă proeminentă. Capul Gorgonei va deveni, la greci, un simbol apotropaic (talisman, amuletă ce protejează contra spiritelor rele), fiind plasat pe uși, pereți, podele, monede, scuturi, pieptare, pietre funerare etc. în speranța de a alunga răul. Herodot a crezut că a identificat sursa „aigisului” în Libia antică, un teritoriu de veche magie pentru greci. Herodot afirma că veșmintele și aigis-urile Atenei au fost împrumutate de la femeile libiene, care se îmbrăcau la fel, cu excepția faptului că hainele lor din piele erau franjurate cu curele, nu cu șerpi. Egida apare în operele de artă, uneori ca pielea unui animal aruncată peste umerii și brațele Atenei, având ocazional o margine tivită cu șerpi și purtând, de obicei, capul Gorgonei. Romanii au preluat acest „aigis”, numindu-l „aegis” și reprezentându-l, într-o versiune miniaturizată, pe armurile împăraților lor, dar și pe statuile sau sculpturile ori gravurile acestora.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Athena Lemnia, statuie grecească clasică a zeiței Athena, statuia original fiind turnată din bronz de către Phidias. Aceasta este o reconstrucție, de secol XIX, aflată la Muzeul din Dresda. Se observă egida cu capul Gorgonei, purtată de zeiță pe umărul stâng
Zeița Atena purtând capul Gorgonei pe egida sa, avându-l în față pe șarpele uriaș care îl regurgitează pe Iason, conducătorul argonauților. Pictură pe o cupă grecească din perioada clasică (sec. V î. Hr.), aflată azi la Muzeul Vaticanului
Blacas Cameo, camee (gravură) înfățișând capul de profil al împăratului Augustus. Se vede egida cu capul Gorgonei, aruncată peste umeri ca atribut divin. Cameea se află astăzi la British Museum din Londra
