spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTMunicipalitatea va distribui tichete sociale pentru mese calde

Municipalitatea va distribui tichete sociale pentru mese calde

Începând de mâine, 19 noiembrie, Primăria municipiului Botoșani, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), va distribui tichete sociale pentru mese calde, la domiciliul beneficiarilor. Beneficiarii sunt botoşăneni cu vârsta de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă, care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari (800 de lei pe lună).

Tichetele sociale pe suport electronic pentru servirea de mese calde vor fi distribuite conform ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate, acordate din fonduri externe nerambursabile.

Distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic se va face de luni până vineri, între orele 11:00 – 15:00, de către reprezentanții Direcţiei de Asistenţă Socială, pe baza legitimației de serviciu, la domiciliul beneficiarilor care vor prezenta actul de identitate în original.

Valoarea unui  tichet social este de 180 lei pe lună şi poate fi folosit exclusiv pentru servirea mesei calde în unităţile afiliate. Lista unităților de pe raza municipiului Botoșani care, în prezent, acceptă tichete sociale pentru mese calde, se află în plicul distribuit.

Acest proiect este cofinanțat din Fondul European pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (FEAD) prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2014 – 2020).

Pentru informaţii suplimentare, DAS a pus la dispoziţia botoşănenilor numărul de telefon 0231.583.230 – interior 17, de luni până vineri, între orele 11:00-14:00.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...