spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTMesajul prefectului Dan Nechifor - „Să avem credință și speranță!”

Mesajul prefectului Dan Nechifor – „Să avem credință și speranță!”

Prefectul județului, Dan Nechifor, a ținut să transmită un mesaj tuturor botoșănenilor, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

„Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de a fi mai aproape de familie și de a ne bucura de ceea ce avem. După un an în care cu toții am fost încercați, cea mai mare bucurie este să îi știm pe cei dragi sănătoși, fie că ne vom afla la aceeași masă, fie că ne vom transmite urări de bine prin intermediul tehnologiei. Sărbătoarea Nașterii Domnului să ne găsească mai buni și mai liniștiți, să simțim liniștea, bucuria și emoția acestor zile, să avem credință și speranță. Să ne dea Dumnezeu un an mai bun, cu sănătate și cu înțelepciune. Vă doresc ca faptele și gândurile bune să vă însoțească pretutindeni!”, a transmis prefectul Dan Nechifor.

Mesajul prefectului vine după un an plin de provocări din cauza pandemiei de coronavirus. Autoritățile încearcă astfel să mulțumească populației pentru efortul făcut în respectarea măsurilor de protecție pentru combaterea pandemiei, dar și pentru mobilizarea exemplară de care au dat dovadă botoșănenii în depășirea momentelor critice din acest an.

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...