spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTAvariile din reţeaua Nova Apaserv îi bagă pe oficiali în şedinţă

Avariile din reţeaua Nova Apaserv îi bagă pe oficiali în şedinţă

Viceprimarul Liviu Toma s-a întâlnit astăzi, 30 decembrie, cu Albert Tanasă, directorul general al Nova Apaserv şi cu Narcis Ştefan, preşedintele Consiliului de Administraţie al acestei societăţi, printre subiectele abordate fiind şi cele legate de intervenţiile la reţelele administrate de operatorul de apă. „Am solicitat ca pentru perioada sărbătorilor, respectiv pentru perioada rece, să împrejmuiască, conform normativelor în vigoare, toate lucrările aflate în derulare şi în special cele care creează un disconfort pietonilor şi şoferilor”, a declarat viceprimarul.

Edilului i s-a comunicat că societatea cu care Nova Apaserv are contract pentru turnarea covorului asfaltic în zonele unde se intervine pentru remedierea unor avarii şi-a întrerupt activitatea în perioada sărbătorilor. „În câteva locuri importante din municipiu, pentru o perioadă scurtă de timp, au fost montate pavele pentru a se putea circula în condiţii optime”, a explicat Liviu Toma.

„Avarii sunt destule în oraş”

Din cauza vechimii conductelor, avariile apărute în reţeaua de distribuţie a apei reci sunt la ordinea zilei în municipiul Botoşani. „Avarii sunt destule în oraş. Acestea sunt în zona Primăverii, pe strada Mihail Kogălniceanu, Carrefour, la Casa Cărţii, lângă parcarea subterană. Vom interveni acolo unde nu se impune oprirea apei, pentru că după aceea s-ar crea presiune mare în alte zone. Adică să reparăm una şi să apară patru în altă parte”, a declarat Romeo Obuf, director operaţional în cadrul Nova Apaserv.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
14.5 ° C
15.5 °
14.4 °
60 %
3kmh
30 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...