spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTineri acuzati de omor, după ce au aruncat un bărbat într-o fântână

Tineri acuzati de omor, după ce au aruncat un bărbat într-o fântână

Doi tineri din comuna Mihai Eminescu, care au ucis un bărbat, după ce l-au aruncat într-o fântână, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. În urma unei anchete care a durat mai puțin de patru luni, cei doi suspecți, J.M.I., în vârstă de 18 ani, şi G.Ş.P., în vârstă de 27 de ani, au fost acuzați de omor calificat și vor trebui să răspundă în fața magistraților pentru cele întâmplate.

„S-a reţinut că, în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2020, în timp ce se aflau într-o zonă izolată, în apropierea pădurii din extravilanul satului Cătămărăşti Vale, comuna Mihai Eminescu, pe fondul unui conflict spontan legat de consumaţia făcută anterior la un local din municipiul Botoşani, inculpaţii au agresat fizic victima P.C., după care au aruncat-o într-o fântână, cauzându-i, astfel, decesul”, a arătat anchetatorii.

Crima a ieșit la iveală după aproape trei săptămâni, mai exact pe 15 noiembrie 2020, când un localnic a găsit trupul neînsuflețit și a sunat la 112. Cercetările aveau să arate că era vorba de P.C., bărbatul de 39 de ani despre care nu se mai știa nimic din 21 octombrie. Poliţiştii au deschis atunci o anchetă pentru ucidere din culpă, fiind dispusă şi efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cauzei decesului. Anchetatorii au stabilit că bărbatul fusese agresat de cei doi tineri şi apoi aruncat în fântână. Ulterior, primul dinspre suspecți a fost arestat preventiv, iar cel de-al doilea a fost plasat sub control judicar.

Dosarul penal întocmit pe numele celor doi a fost trimis spre soluționare Tribunalului Botoșani, magistrații fiind cei care vor decide dacă tinerii se fac vinovați de acuzațiile care li se aduc. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, ei vor beneficia de prezumția de nevinovăţie.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...