sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTAfaceriști botoșăneni achitați de judecători într-un dosar instrumentat de DIICOT

Afaceriști botoșăneni achitați de judecători într-un dosar instrumentat de DIICOT

Patru botoşăneni trimişi în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul teritorial Iaşi, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional în scopul comiterii de infracţiuni, evaziune fiscală şi spălare de bani, au fost achitați de magistrații Tribunalului Botoșani. Sentința a fost pronunțată astăzi, după un proces care a durat aproape patru ani, timp în care au fost administrate mai multe probe, a fost efectuată o expertiză și au fost audiați mai mulți martori.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În baza acestora, magistrații au ajuns la concluzia că faptele reținute în sarcina celor patru botoșăneni nu există și prin urmare au dispus achitarea lui Iulian Dumitru A., Dorin M., Tatiana E. şi Adrian Gabriel N., toţi foşti administratori ai unor firme din judeţ. Hotărârea Tribunalului Botoșani nu este definitivă, procurorii având dreptul să formuleze apel. Cu toate acestea, instanța a dispus ridicarea tuturor sechestrelor aplicate pe bunurile suspecților.

Anchetă începută în urmă cu aproape 16 ani 

Ancheta în cazul celor patru a început în 2005, în urma unor inspecţii fiscale, după ce o firmă din Podu Iloaiei (județul Iași) nu a depus raportul fiscal şi nici nu a plătit TVA-ul aferent. Cum firma nu a fost găsită la sediul declarat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi a făcut o plângere penală, cazul fiind preluat de procurorii DIICOT, care au început să verifice toate afacerile suspecte.

Una dintre filiere a dus spre cei patru botoşăneni, anchetatorii descoperind aici circa 159 de facturi fiscale fictive, cu un prejudiciu de 350.000 de lei. Întrucât în timpul investigațiilor s-a ajuns și la o serie de firme fantomă, anchetatorii au crezut că au de a face cu un grup infracțional organizat care a avut ca scop diminuarea frauduloasă a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin înregistrarea în contabilitatea unor operaţiuni fictive. Mai ales că banii proveniți de la firmele beneficiare au fost transferați succesiv prin mai multe conturi ale respectivelor societăţi, iar la final au fost retrași în numerar.

Ancheta a fost finalizată în 2017, când suspecții au fost trimiși în judecată. Procesul a început în 2018 și s-a judecat la Tribunalul Botoşani. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, cei în cauză vor beneficia de prezumția de nevinovăție.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...