spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTMoarte cumplită adusă de propriul faeton

Moarte cumplită adusă de propriul faeton

Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu faetonul într-un pârâu.

Tragedia a avut loc în satul Adăşeni. Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, se afla cu căruţa pe un teren în afara satului şi se îndrepta spre casă, marţi după-amiază. La un moment dat, încă nu se ştie din ce motiv, calul s-a speriat şi s-a desprins de atelaj, care a căzut într-o mică râpă, formată în preajma unui pârâu din zonă. Trupul căruţaşului a fost prins sub atelajul greu, cu faţa în apa adâncă de câteva zeci de centimetri. Din păcate, a fost suficient pentru ca acesta să rămână în scurt timp fără aer.

La câteva ore distanţă, bărbatul a fost găsit de câţiva săteni, care au anunţat poliţiştii din localitate. Oamenii legii au mers imediat la faţa locului, unde li s-a înfăţişat scena cumplită. Aceştia au apelat serviciul 112, solicitând intervenţia cadrelor medicale, iar între timp oamenii din sat au reuşit să tragă din apă căruţa şi trupul vecinului lor.
„La faţa locului a fost direcţionat cel mai apropiat echipaj medical, din zona Săveni. Din păcate, colegii noştri nu au putut decât să constate decesul, care survenise cu câteva ore mai devreme”, a precizat medicul Bogdan Ursu, coordonator în cadrul dispeceratului unit integrat SJA-ISU.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă.
„A fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului. A fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.8 ° C
19.3 °
18.6 °
49 %
3.7kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...