spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTO divergență cu un vecin l-a trimis pe un bărbat în pușcărie

O divergență cu un vecin l-a trimis pe un bărbat în pușcărie

Un bărbat de 45 de ani, din comuna Ibănești, a fost ridicat joi, pe 8 aprilie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale –Compartimentul Urmăriri și trimis la pușcărie. Acuzat de tulburare de posesie, amenințare și furt calificat, Dumitru Stan a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în regim de detenție.

Faptele care l-au trimis în spatele gratiilor au avut loc în urmă cu mai bine de trei ani. În noaptea de 31 mai spre 1 iunie 2017, bărbatul ar fi intrat în curtea unui vecin, de unde i-ar fi furat o drujbă. Mai apoi, pe 18 ianuarie 2018, el ar fi mutat gardul, pe terenul vecinului, amenințându-l cu moartea pe un alt localnic. Tulburare de posesie a fost constatată și de către membrii Comisiei Locale de Fond Funciar Ibănești, care a efectuat o măsurare a limitelor celor două suprafețe de teren, iar când i s-a adus la cunoștință să respecte limitele stabilite anterior, bărbatul a intrat pe terenul vecinului și a refuzat să mai plece.

Trimis în judecată, Dumitru Stan a fost condamnat inițial de Judecătoria Dorohoi la închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Luni însă, pe 5 aprilie a.c., în apel, condamnarea i-a fost comutată în închisoare în regim de detenție. În plus, bărbatul a fost obligat de instanță să plătească daune morale, daune materiale și cheltuieli judiciare în sumă de circa 3.000 de lei. Joi, după ce mandatul de executare a pedepsei emis de instanță a ajuns la polițiști, aceștia s-au dus după el și l-au reținut, bărbatul fiind ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...