spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTȘoferii băuți cuceresc drumurile din județ

Șoferii băuți cuceresc drumurile din județ

Val de șoferi băuți pe drumurile din județ. În numai câteva ore, polițiștii au surprins trei bărbați care plecaseră la drum cu mașinile, cu toate că erau sub influența băuturilor alcoolice. Totul s-a întâmplat luni, pe 12 aprilie, în trei localități diferite.

Primul caz a fost înregistrat în municipiul Dorohoi, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au oprit pentru control, pe Aleea Dumbrava, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şofer beat denunţat prin 112

La scurt timp, și polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe Șoseaua Iașului din municipiul Botoșani, circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afle sub influența alcoolului. Echipajul de poliție direcționat la fața locului a interceptat în trafic autoturismul respectiv, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 39 de ani, din comuna Tudora. Deși mirosea a băuturi alcoolice, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, și polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vârfu Câmpului au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 C, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din județul Suceava. Întrucât bărbatul emena halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dosare penale întocmite de poliţişti 

Cei trei șoferi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice sau refuz de prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și riscă să fie trimiși în judecată, la finalizarea cercetărilor. Totodată, polițiștii le-au reținut permisele de conducere, cei în cauză neavând dreptul să mai conducă până la soluționarea anchetelor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...