spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTNova Apaserv, amendată pentru gropile lăsate în carosabil

Nova Apaserv, amendată pentru gropile lăsate în carosabil

Nova Apaserv a primit două amenzi în cuantum de câte 1.000 de lei fiecare pentru nerefacerea zonelor unde s-a intervenit pentru remedierea unor avarii. Amenzile au fost date de poliţiştii locali din cadrul compartimentului Disciplina în construcţii, după efectuarea unui control, la finalul lunii aprilie, pe strada Mihail Kogălniceanu 51 și strada Dreptății intersecție cu strada Împărat Traian. Echipele Nova Apaserv au intervenit în zonele respective, însă nu au refacut carosabilul în termenul legal de 15 zile.

Am ieșit din anotimpul rece, atunci când nu se pot executa lucrări de calitate și durată privind refacerea zonelor carosabile sau trotuare afectate de lucrările de intervenție ale operatorilor de utilități publice. Chiar dacă majoritatea operatorilor intervin prompt și aduc la stadiul inițial locul în care au intervenit, din păcate se constată că operatorul Nova Apaserv nu reușește să refacă zonele afectate într-un timp rezonabil, chiar dacă și-au asumat prin obținerea avizului de intervenție un termen de maxim 15 zile. Aceste întârzieri provoacă disconfort participanților la traficul rutier cât și cel pietonal”, a declarat Liviu Toma, viceprimar al municipiului.

Botoşăneni nemulţumiţi de gropi

Potrivit edilului, municipalitatea a primit reclamații de la botoşănenii nemulţumiţi de gropile rămase în parcările de lângă blocuri sau străzile intens circulate. Aceste nemulţumiri îi obligă pe salariații din cadrul Primăriei Botoșani să fie mai atenți, atunci când eliberează avizele de spargere, la condițiile impuse de reglementările locale privind termenele de refacere și taxele de ocupare a domeniului public pe timpul desfășurării lucrărilor.

Reprezentanții Nova Apaserv au motivat că nu s-a acţionat la timp din cauză că societatea a avut restanţe la firma care, în baza contractului, reface carosabilul. „Eu cred că noul Consiliu de Administraţie al societăţii, după două luni de la numire, a găsit deja soluțiile necesare deblocării problemelor apărute în relația contractuală operator – firma care reface carosabilul, pentru a se interveni la timp și pe teritoriul municipiului Botoșani, ca să nu mai avem gropi sau prăbușiri pe străzi, create de avariile în rețeaua de apă-canal”, a concluzionat Liviu Toma.

Societatea Nova Apaserv a ajuns într-o situație critică încă de anul trecut. Obligată să plătească 7,2 milioane de lei către Aquaterm, în urma unui proces, societatea s-a ales cu conturile blocate de către executorii judecătorești. Cu datorii și către principalii furnizori, operatorul de apă riscă să ajungă acum în situația de a nu mai putea asigura serviciile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.5 ° C
19.6 °
16.1 °
44 %
0.9kmh
100 %
joi
16 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...