spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTMedic din Răchiţi lăudat la nivel naţional după ce a vaccinat 180...

Medic din Răchiţi lăudat la nivel naţional după ce a vaccinat 180 de oameni în trei zile

Un medic de familie din judeţ a fost lăudat de şeful campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, după ce a organizat un minimaraton de vaccinare în comuna Răchiți, județul Botoșani. „Mi s-a părut un demers extraordinar, cu sprijinul DSP Botoșani”, a spus medicul militar.

Fivi Arghir este medic de familie în Răchiți din anul 1988. Doctorița a spus că minimaratonul de vaccinare din comună a fost organizat în perioada 13-15 mai, la Căminul cultural. „Inițiativa a fost a primăriei. Am fost întrebată ce părere am despre vaccinare, iar eu am spus că le recomand oamenilor să se vaccineze, pentru că am trecut prin boală și știu ce înseamnă. M-am și vaccinat. Nu aș fi putut vaccina 180 de oameni fără ajutorul primăriei”, a declarat medicul de familie Fivi Arghir.

DSP Botoșani organizează un maraton și în comuna Albești, în perioada 18-20 mai, cu sprijinul medicului de familie Ioana Calfa, în cadrul căruia se preconizează a fi vaccinate cu Pfizer 162 de persoane.

Campania de vaccinare va continua în județul Botoșani în toate centrele, fără programare, în limita dozelor existente și a locurilor libere.

DSP Botoșani pregătește și pentru acest weekend, un maraton de vaccinare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
19.9 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...