spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTAccident cu patru răniți după impactul a două mașini

Accident cu patru răniți după impactul a două mașini

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc, duminică după amiază, în județul Botoșani.

Nu mai puțin de șapte victime au rezultat după impactul a două autoturisme, în dreptul localității Vlădeni. Un Opel și un Volkswagen Passat s-au izbit, iar după impact, autoturismul Opel a lovit un cap de pod și s-a răsturnat.

Patru persoane, dintre care trei copii, au fost rănite în accindent. Evenimentul rutier s-a produs după ce o șoferiță aflată la volanul Passatului a semnalizat pentru a face stânga într-o curte, iar din spatele său, autoturismul Opel Agila, condus tot de o femeie, a intrat în depășire, cele două mașini izbindu-se violent.

La fața locului au ajuns trei ambulanțe, un echipaj SMURD, dar și autospeciala pentru victime multiple, care au preluat răniții. “Toate victimele sunt conștiente. Dintr-o primă evaluare, un minor de 14 ani este în stare mai gravă. Toți sunt aduși la spital pentru evaluare de specialitate”, a precizat medicul Liviu Stan, din cadrul SJA Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...