marți, martie 18, 2025
AcasăLocal BTLucrările de reabilitare și asfaltare străzi continuă

Lucrările de reabilitare și asfaltare străzi continuă

Municipalitatea botoşăneană continuă lucrările de reabilitare şi asfaltare a străzilor. Ieri, 1 iulie, a fost turnat stratul de bitum pe un tronson al străzii Cornișa iar acest stadiu a fost inspectat și de primarul Cosmin Andrei. Potrivit edilului, urmează a fi turnat și stratul de uzură, după care vor fi înființate 15 locuri de parcare.

Lucrările de reabilitare a trotuarelor au fost finalizate, urmând ca utilajele să „intre” pe toată strada Cornișa, cu asfalt.

Primarul municipiului a mai anunţat că vor fi executate și marcaje iar locurile de parcare vor fi scoase la licitație. Totodată, va fi suplimentată și capacitatea de colectare a deșeurilor menajere, în platforma special amenajată din zonă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-3.8 ° C
-2.3 °
-5 °
73 %
3.6kmh
33 %
mar
4 °
mie
9 °
J
12 °
vin
15 °
S
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine că înainte de alegeri se lucrează. Da noi ar trebui să ţinem minte şi cine ne dă praf în ochi cu şantierele.

EDITORIAL

Paradoxal, deși criza în care se zbate țara devine tot mai gravă pe zi ce trece, numărul celor care au pretenția că ne pot...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-al nostru steag scria „Unire” Cu albe litere din fire Dar de ceva vreme constat Că tare s-au mai estompat...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...