spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTSpărgători de bancomate urmăriți cu elicopterul. Suspecții capturați în lanul de porumb...

Spărgători de bancomate urmăriți cu elicopterul. Suspecții capturați în lanul de porumb (VIDEO)

Cei doi indivizi care au fost capturați astăzi în urma unei operațiuni comune a polițiștilor din Suceava și Botoșani au încercat să spargă un bancomat și mai apoi să jefuiască sediul unei Case de Ajutor Reciproc. Având cagule pe față, suspecții au încercat în noaptea de marți spre miercuri (n.r. 6 spre 7 iulie a.c.) să spargă un bancomat din municipiul Botoșani, numai că planul lor nu a funcționat.

Așa că, miercuri dimineață, suspecții au intrat în sediul unei Case de Ajutor Reciproc, dar una dintre angajate a reușit să apese butonul de panică. Atunci au intervenit prima dată polițiștii botoșăneni, care au făcut uz de armă încercând să-i prindă.

Filtre organizate în trafic

Hoții au urcat într-un autoturism marca Renault și au încercat să se facă nevăzuți. Polițiștii au făcut un baraj la granița județelor Botoșani și Suceava, dar indivizii au reușit să-l spargă și au scăpat din nou, deși oamenii legii au folosit inclusiv pistoalele din dotare pentru a trage focuri de armă.

Polițiștii au constituit mai multe filtre în trafic, iar în satul Prelipca, din Salcea, au reușit să dea de fugari. Au scăpat și de această dată, hoții reușind să se ascundă într-un lan de porumb, undeva spre localitatea Văratec. Doar că acolo, mașina a rămas împotmolită.

Zonă survolată cu un elicopter

În sprijinul polițiștilor a intervenit și un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație, care a survolat zona, ajutând echipajele aflate la sol în capturarea suspecților. Indivizii, originari din județul Mehedinți, sunt bănuiți că au comis mai multe spargeri pe teritoriul României, vizate fiind în special bancomatele. Reținuți, suspecții au fost aduși la Botoșani pentru audieri (vezi video).

„La data de 7 iulie 2021, având în vedere cercetările ce se efectuează în mai multe dosare penale privind infracțiuni contra patrimoniului, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune de prindere a persoanelor bănuite de comiterea faptelor, având informații că acestea s-ar afla în municipiul Botoșani. În acest context, doi tineri de 17, respectiv 22 de ani, din județul Mehedinți, au fost interceptați pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, însă la vederea organelor de poliție s-au sustras și au părăsit zona cu un autoturism; pentru a-și asigura scăparea, conducătorul vehiculului a acroșat inclusiv o autospecială de polție”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani.

Autoturism reperat în judeţul Suceava 

Polițiștii botoșăneni au procedat la urmărirea autoturismului și întrucât conducătorul auto și-a continuat deplasarea, deși a fost somat să oprească, au fost executate focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția pneurilor. Ulterior, la nivelul IPJ Botoșani au fost declanșate operațiuni complexe în vederea depistării autoturismului și blocării acestuia în trafic, mai multe echipaje de poliție pornind în urmărirea sa.

„Vehiculul respectiv și-a continuat deplasarea până în județul Suceava, unde a fost reperat de un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava, pe un drum comunal din localitatea Prelipca. În scurt timp, în urma activităților specifice efectuate de polițiștii botoșăneni, în cooperare cu cei din cadrul IPJ Suceava, s-a reușit depistarea celor doi tineri, care, în continuare, au abandonat autoturismul în extravilanul localității Verești și au încercat să fugă”, se mai arată în comunicatul IPJ Botoșani.

Cei doi au fost somați să se oprească și întrucât nu s-au supus, poliţiştii au făcut din nou uz de armamentul din dotare, efectuând focuri de avertisment în plan vertical, ulterior fiind imobilizați de forțele de ordine.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...