spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTColonel de la pompieri implicat într-un accident chiar în faţa ISU (video)

Colonel de la pompieri implicat într-un accident chiar în faţa ISU (video)

Unul dintre cei mai cunoscuţi ofiţeri din cadrul ISU Botoşani a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc chiar în faţa locului acestuia de muncă, în intersecţia giratorie din faţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Colonelul Narcis Jachel se afla în maşina personală, un autoturism marca BMW, condus de soţia acestuia. Cei doi circulau pe trada Împărat Traian, dinspre centru spre gară, în timp ce un Audi A2, care venea dinspre gară, a vrut să vireze stânga, în intersecţie, pentru a se îndrepta spre supermarketul din zonă.

Şoferiţa a încercat să evite impactul, trăgând dreapta de volan, însă a lovit autoturismul Audi în roata din dreapta faţă, după care a lovit bordura de la scuar şi a ajuns pe surafaţa verde. Autoturismul care a provocat incidentul a fost rotit la 180 de grade din violenţa impactului, ajungând cu faţa spre direcţia din care venea.

La faţa locului au ajuns echipaje de pompieri, ambulanţă şi poliţie, însă din fericire nu au fost înregistrate victime omeneşti, iar cele două maşini au fost preluate pe o platformă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
12.7 °
62 %
0.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...