spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTPetiţie online pentru depistarea unui şofer inconştient (video)

Petiţie online pentru depistarea unui şofer inconştient (video)

UPDATE: În decurs de doar câteva zeci de minute, şoferul imprudent a fost depistat şi sancţionat de poliţişti. Acesta s-a prezentat el însuşi la sediul Poliţiei, după apariţia în mediul online a filmării. „Conducătorul autoturismului, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Botoșani, s-a prezentat, în această seară (luni seară), la sediul poliției. Acesta a fost sancţionat contravenţional, iar ca măsură complementară, i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Un filmuleţ surprins în trafic, de unul dintre membrii grupului Radar Botoşani a creat stupoare în rândul comunităţii online. La doar o oră de la postare, filmuleţul, ce aparţine utilizatorului Dennis Usla, a strâns peste 120 de reacţii şi 70 de comentarii.

În imaginile din data de 15 iulie, ora 21:50,  este surprins un autotusim cu numărul de înmatriculare BT 31 PSI care efectuează o manevră ce pune în pericol vieţile pietonilor dintr-una dintre cele mai aglomerate zone, trecerea de pietoni de pe Bulevardul Mihai Eminescu, din dreptul Muzeului de Istorie. Cel aflat la volan ignoră orice normă de siguranţă şi depăşeşte coloana de maşini oprită la trecerea de pietoni, pătrunde pe contrasens, după care revine pe sensul lui de mers, după trecere. În video se poate vedea şi reacţia unor femei, care reuşesc să îşi oprească în ultimul moment copiii de a păşi pe trecerea de pietoni, unde ar fi fost spulberaţi de maşina care circula haotic.

La scurt timp, administratorul grupului Radar Botosani a deschis o petitie online, adresată comisarului şef Teodor Orhei, pentru a se solicita identificarea şi sancţionarea celui care s-a aflat la volan. „În urma postării pe acest grup a video-ului, de către colegul nostru Dennis Usla privind incidentul ce se putea transforma foarte usor într-o tragedie, nu putem ramane pasivi la astfel de actiuni. Solicitam printr-o petitie inaintata I.P.J. Botosani – Serviciului Rutier luarea imediata de masuri. In ultima perioada astfel de cazuri, mai bine zis, incalcari flagrante ale legii la limita unor tragedii, sunt din ce in ce mai dese. Este momentul sa facem ceva pentru sporirea sigurantei noastre rutiere”, a scris Victor Gavriluţă, administratorul grupului.

Petiţia creată de acesta a strâns, în doar câteva minute, peste 350 de semnături. Aceasta poate fi accesată aici:

Identificarea si sanctionarea corespunzatoare (conform legii) a soferului responsabil – Petitieonline.com

„Din nefericire judetul nostru a ajuns pe un loc fruntas (rusinos) in topul judetelor cu cei mai indisciplinati soferi, cand spun asta ma refer la comportamentul lor in alte judete”, se mai arată în postarea administratorului unuia dintre cele mai puternice grupuri din Botoşani de pe reţeaua de socializare.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ, filmarea a ajuns deja în posesia poliţiştilor botoşăneni, care vor identifica în cel mai scurt timp persoana care se afla la volan în respectiva filmare.

Video: Dennis Usla

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...