spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTNemulţumiri în educaţie de la banii pentru concediu

Nemulţumiri în educaţie de la banii pentru concediu

Multe cadre didactice botoşănene sunt nemulţumite că Ministerul Educaţiei a modificat, în plină perioadă de concedii, regulile de acordare a zilelor libere legale. Potrivit Ordinului 4.050 din 29 iunie 2021, intrat în vigoare pe 13 iulie, indemnizația de concediu nu se mai plătește automat, doar ca efect al depunerii cererii de concediu, „cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu”, ci doar după o cerere făcută cu 30 de zile înainte de plecarea în vacanță.

Dacă unii colegi ar solicita în aceste zile banii, ar însemna să-i primească la finele lunii august. Când să mai plece în concediu? Pare că totul este stabilit aşa, cu dedicaţie, pentru acest an, ca să nu se poate plăti avans. Se pare că de asta a fost dat ordinul, ca să mascheze faptul că nu sunt bani şi între timp se va face rectificare şi se va corecta situaţia”, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI).

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a solicitat şcolilor să transmită necesarul de fonduri pentru plata concediilor. „Din ce am discutat ieri la inspectoratul şcolar, instituţia ar fi avut pentru avansurile pe concedii aproximativ trei milioane de lei. Am înţeles că suma reprezintă 56% din ce au solicitat şcolile”, a explicat Liviu Axinte.

Potrivit liderului LSI, în ultimii ani, când se plăteau drepturile pe luna iunie, angajaţii din sistem primeau aproape 100% din drepturile cuvenite pentru lunile iulie şi august, reprezentând aşa zisa indemnizaţie de concediu. „Orice angajat, când ia concediu, aşteaptă  şi drepturile aferente. Banii urmau să fie viraţi în conturile şcolilor ieri şi azi (marţi şi miercuri – n.r.), în procentul de 56%. Sunt colegi nemulţumiţi că nu au primit banii până la această dată”, a concluzionat Liviu Axinte.

Unele cadre didactice au cerut să primească în fiecare lună drepturile salariale, chiar şi în perioada vacanţei de vară.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.9 ° C
17.6 °
14.4 °
48 %
1.9kmh
98 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...