spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTA fost întocmită lista cu primii medici care ar urma să primească...

A fost întocmită lista cu primii medici care ar urma să primească locuințe ANL

Primii specialiști din sănătate care ar urma să beneficieze de locuințe ANL din partea Consiliului Județean (CJ) Botoșani sunt șase medici. Este vorba de Oana Alexandra Pintilei, din comuna Hudești, Corneliu Gheorghiță, venit din județul Iași, Dănuț Panaitescu, de loc din comuna Sirețel (jud. Iași) Claudiu Gheorghe Dobrincu, din Darabani, Ruxandra Mădălina Toderiță, din municipiul Botoșani, și Otilia Apetrei-Corduneanu, din Pașcani (județul Iași).

Numele acestora au fost menționate într-un proiect de hotărâre a Consiliului Județean, cei în cauză urmând să primească în chirie câte un apartament cu două camere. Cei șase ar urma să locuiască în blocul de locuințe realizat de CJ prin Agenția Națională pentru Locuințe și situat în municipiul Botoșani, str. Ștefan cel Mare nr. 39. Medicii au depus cereri și dosarele aferente cu documentele solicitate potrivit legii în perioada 27 mai – 14 iulie a.c., iar solicitările au fost analizate de o comisie de specialitate, care a întocmit și un clasament în funcție de punctajul obținut de fiecare, punctele oscilând între 54 și 35 de puncte.

Lista a fost înaintată Consiliului Județean, care va decide într-o ședință extraordinară programată să aibă loc pe 11 august a.c. dacă cei șase vor primi locuințele în chirie.

Blocul ANL pentru specialiștii din sănătate a fost finalizat anul trecut, însă recepția finală a avut loc în februarie a.c. Blocul are 20 de apartamente din care 15 cu două camere, iar cinci cu o cameră. De aceste locuințe pot beneficia medicii rezidenți și medicii specialiști chiar dacă au împlinit deja vârsta de 35 de ani. Blocul este păzit în prezent cu o firmă de profil, însă în viitor va beneficia și de un sistem de supraveghere video care va costa CJ aproape 7.000 de lei.

Un al doilea bloc ANL pentru specialiștii din sănătate ar urma să fie construit tot în municipiul Botoșani. CJ a alocat deja sumele necesare întocmirii studiului de fezabilitate, a certificatelor de urbanism, a avizelor, acordurilor, precum și a altor studii necesare la faza SF. Prin acest proiect, CJ încearcă să încurajeze medicii specialiști să se stabilească la Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...