spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTCamion în flăcări pe un drum din județ. Șoferul a reușit să...

Camion în flăcări pe un drum din județ. Șoferul a reușit să scape nevătămat

Un camion ce transporta marfă de la Dorohoi la Botoșani a luat foc, în această după-amiază (n.r. – 6 august a.c.), pe DN 29 B. Șoferul se afla la ieșirea din localitatea Brăești când a observat că de sub bord iese fum. A oprit și a coborât imediat, însă, cu toate că a folosit stingătorul din dotare, nu a reușit să stingă incendiul. Flăcările au cuprins în scurt timp întreaga cabină.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Intervenția promptă a acestora a făcut ca flăcările să nu se extindă și la bena unde era marfa. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

✅ Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:

▪️verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate;

▪️nu faceți improvizații la instalația electrică;

▪️asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

▪️verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

▪️verificați perioada de valabilitate a stingătorului din mașină.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...