spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTFestivalul de muzică folk pentru Copii şi Tineret, marcat la Ipotești

Festivalul de muzică folk pentru Copii şi Tineret, marcat la Ipotești

În acest weekend va debuta cea de-a XII-a ediție a Festivalului Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret, organizat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret, Botoşani. Intitulat „Seri melancolice eminesciene”, evenimentul se va desfășura sâmbătă, 14 august.

Începând cu ora 18:00 se va desfășura concursul de muzică folk, secțiunea Individual, iar de la ora 22.00 Victor Socaciu, un renumit folkist din România, va susține un recital de muzică folk.

Botoșănenii care doresc să fie prezenți la eveniment vor dispune de mijloace de transport gratuit, pe ruta Botoșani-Ipotești-Botoșani, din partea organizatorilor festivalului. Astfel, plecarea se va face sâmbătă, la orele 14:30 și 16:00, de la sediul BIG din Piața Mare, iar la ora 23:00 va avea loc întoarcerea de la Ipotești.

„Având drept scop sporirea numărului de activităţi destinate promovării operei eminesciene, inclusiv prin acțiuni bazate pe interdisciplinaritate, Festivalul promovează creația lirică eminesciană  prin folosirea  versurilor eminesciene drept text pentru melodiile prezentate în concurs şi spectacol. În subsidiar, Festivalul urmărește  promovarea tinerilor/elevilor cu aptitudini în domeniul cultural-artistic şi a creaţiilor acestora, având ca specific muzica folk; atragerea unui număr cât mai mare de elevi şi tineri către acest gen muzical; promovarea  imaginii Memorialului Ipoteşti”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipotești.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...