spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTPagube de aproape un milion și jumătate de euro după ultimele furtuni...

Pagube de aproape un milion și jumătate de euro după ultimele furtuni (video)

Vijeliile, ploile torențiale și grindina care s-au abătut asupra județului Botoșani, în perioada 28 iulie – 5 august a.c., au provocat pagube de peste 7,4 milioane de lei (n.r. – echivalentul a aproape 1,5 milioane de euro). Informația a fost făcută publică astăzi de prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, fenomenele meteo au afectat 20 de unități administrativ teritoriale, dar și peste 4.000 de hectare de culturi agricole, care au fost distruse parțial în procente cuprinse între 10 și 50 la sută. Este vorba în principal de culturi de soia, porumb și grâu.

Fenomenele meteo înregistrate în perioada 28 iulie – 5 august a.c. au provocat pagube inclusiv municipiul Botoșani, dar și orașele Ștefănești, Darabani și Bucecea, fiind afectate locuințe, străzi, drumuri comunale și sătești, dar și podețe. Cele mai mari pagube, de 1,64 milioane de lei, au fost înregistrate în municipiul Botoșani, în timp ce în comuna Mihai Eminescu distrugerile au fost evaluate la 1,35 milioane de lei.

Instituția prefectului a inițiat un proiect de hotărâre de guvern în vederea alocării de fonduri pentru susținerea financiară a localităților afectate.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
19.9 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...