spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBani din plante medicinale și fructe de pădure

Bani din plante medicinale și fructe de pădure

Direcția Silvică Botoșani și-a propus să recolteze și să valorifice anul acesta o cantitate de 73 tone plante medicinale și 80 tone fructe de pădure.

„Pentru anul acesta ne-am propus să recoltăm 73 de tone de plante medicinale și am reușit să recoltăm 70,22 tone. Motivul pentru care nu s-a putut realiza cantitatea programată a fost vremea ploioasă din prima parte a anului, astfel sortimentele de flori de soc și flori de salcâm nu au putut fi uscate în condiții corespunzătoare și atunci beneficiarul nostru nu le-a acceptat”, a declarat Marius Havriș, directorul Direcției Silvice Botoșani.

Principalele specii de plante medicinale recoltate anul acesta sunt teiul, pucios și argintiu, salcâmul, socul, sunătoare și păducel.

În ceea ce privește fructele de pădure vor fi recoltate în jur de 80 tone. „Încă nu am început recolta, nu sunt coapte încă. Vremea este puțin întârziată cu o săptămână-două. În lunile septembrie și octombrie sperăm să reușim să le valorificăm”, a spus Marius Havriș.

Potrivit directorului Direcției Silvice, plantele medicinale vor fi livrate la producătorii interni de ceaiuri, iar fructele de pădure vor merge la extern.

Produsele nelemnoase sunt achiziționate de la culegători de pe raza județului Botoșani oferind astfel posibilitatea botoșănenilor de a obține venituri suplimentare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...