spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTTeribilistul care a furat autoturismul mamei sale și s-a izbit într-un cap...

Teribilistul care a furat autoturismul mamei sale și s-a izbit într-un cap de pod a ajuns în arestul poliției

Botoșăneanul care a sustras autoturismul mamei sale și a plecat la drum cu el, cu toate că avea permisul de conducere anulat și era băut, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Prin urmare, tânărul va petrece noaptea de vineri spre sâmbătă în arestul poliției, urmând ca în cursul zilei de mâine anchetatorii să se consulte cu procurorii pentru a se vedea dacă se va merge cu propunere de arestare sau va fi luată o altă măsură preventivă.

foto facebook – Radar Oficial Botosani

Faptele care l-au trimis în spatele gratiilor au avut loc joi (n.r. – 16 septembrie a.c.) când tânărul de 36 de ani, din comuna Corni, a sustras autoturismul mamei sale și a plecat la drum. Pe drumul județean 208 H, la intrarea în Corni, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a izbit într-un cap de pod. Tânărul a scăpat teafăr, dar polițiștii care au ajuns la locul accidentului au simțit un miros puternic de băuturi alcoolice venind dinspre el și l-au pus să sufle în aparatul alcooltest, rezultatul indicând o îmbibație de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu toate acestea, tânărul a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dar surprizele nu s-au oprit aici pentru că verificările polițiștilor au arătat că tânărul avea permisul de conducere anulat și a luat autoturismul fără consimțământul mamei sale. Prin urmare, polițiștii l-au acuzat de conducere fără permis, refuz de prelevare de mostre biologice de sânge și furt între rude și i-au întocmit un dosar penal.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...