spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDelegație a FRF, la discuții cu președintele CJ Botoșani

Delegație a FRF, la discuții cu președintele CJ Botoșani

O delegație a Federației Române de Fotbal (FRF), condusă de președintele Răzvan Burleanu și din care au mai făcut parte Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, și Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, s-a întâlnit joi, 23 septembrie a.c., cu președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici. „Aceștia ne-au prezentat viziunea lor asupra dezvoltării sectorului juvenil și al fotbalului feminin în România. I-am asigurat de tot suportul nostru în ceea ce privește sportul juvenil și în special în dezvoltarea Cupei Satelor, o competiție destinată copiilor din mediul rural”, a arătat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani. La rândul său, Răzvan Burleanu a promis că va sprijini toate proiectele de construire de baze sportive în județ.

Președintele FRF se află într-un turneu prin țară în încercarea de a găsi sprijin din partea administrațiilor locale pentru organizarea Cupei Satelor, dar și pentru dezvoltarea sportului juvenil, pentru descoperirea copiilor cu valențe sportive.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...