spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTFalsuri în serie descoperite de polițiștii de frontieră din PTF Stânca

Falsuri în serie descoperite de polițiștii de frontieră din PTF Stânca

Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit trei documente false, care se aflau în posesia a trei persoane care au încercat să tranziteze prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca. Primul caz a fost descoperit miercuri, pe 29 septembrie a.c., când în PTF Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din România, un cetățean din Republica Moldova, pasager al unui autocar înmatriculat în Cehia. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit, ocazie cu care a fost descoperită, în portmoneul acestuia, o carte de identitate cu însemnele autorităților bulgare, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.

Al doilea caz a fost înregistrat puțin după miezul nopții de miercuri spre joi, când în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în România, un cetățean din Republica Moldova, pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova. În baza profilului de risc s-a efectuat un control amănunțit asupra persoanei, ocazie cu care s-a descoperit, într-un plic în geanta acestuia, o carte de identitate cu însemnele autorităților române.

O oră mai târziu, în portmoneul unui cetățean român, pasager într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Stânca au găsit un permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals.

Cei trei s-au ales cu dosare penale și urmează să fie cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...