spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTA vrut să se angajeze în străinătate, dar a început cu un...

A vrut să se angajeze în străinătate, dar a început cu un fals

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit în posesia unui cetățean din Republica Moldova o carte de identitate românească, ce s-a dovedit a fi falsă. Bărbatul s-a prezentat luni dimineață (n.r. – 4 octombrie a.c.) pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din România, fiind pasager într-un autocar înmatriculat în Cehia, ce efectua o cursă ocazională.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit, în portmoneul bărbatului fiind descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de identitate, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit că este vorba de un fals.

Bărbatul a declarat că falsul ar fi fost primit de la angajator, urmând să îi rețină din salariu suma de 200 de euro, și intenționa să îl folosească în Franța. Bărbatul s-a ales cu un dosar penal, urmând să fie pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
14.5 ° C
15.5 °
14.4 °
60 %
3kmh
30 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...