spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTȘapte dintre parlamentarii din Botoșani au votat pentru demiterea premierului Cîțu

Șapte dintre parlamentarii din Botoșani au votat pentru demiterea premierului Cîțu

Toți parlamentarii din Botoșani care au participat astăzi la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru discutarea moțiunii de cenzură inițiată de PSD au votat pentru demiterea premierului Florin Cîțu. Astfel, dintre cei 9 parlamentari din județ au fost prezenți la vot 7, respectiv senatorii Lucian Trufin (PSD) și Dorinel Cosma (AUR), alături de deputații Marius Budăi (PSD), Andrei Drancă (USR), Lucian Feodorov (AUR), Alexandra Huțu (PSD) și Dan Șlincu (PSD). Ceilalți doi parlamentari liberali din județ, senatorul Cristian Achiței și deputatul Costel Șoptică, au lipsit de la vot, respectând hotărârea luată în cadrul Partidului Național Liberal.

În schimb, chiar dacă s-a votat cu bile, iar votul a fost unul secret, rezultatul final nu lasă loc de interpretări. Astfel, la final s-au înregistrat 281 voturi „pentru” din cele 281 exprimate. În total, la ședința reunită a camerelor Parlamentului au fost prezenți astăzi 318 parlamentari, dar parlamentarii PNL, UDMR și ai minorităților naționale nu au votat. Pentru a trece moțiunea de cenzură ar fi fost nevoie de 234 voturi favorabile.

Din 1990 și până în prezent, un număr de șase moțiuni de cenzură au fost adoptate în Parlamentul României.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...