spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTVârstnică păcălită cu 2.000 de lei. Escroaca a fost prinsă de polițiști

Vârstnică păcălită cu 2.000 de lei. Escroaca a fost prinsă de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au reușit identificarea unei femeie de 37 de ani, din județul Suceava, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că aceasta, la data de 23 noiembrie 2021, a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, o femeie de 95 de ani din comuna Mihăileni, și i-a prezentat acesteia o situație mincinoasă, conform căreia ar fi foarte săracă și are nevoie de bani pentru a-și cumpăra o bovină care să-i asigure hrana pentru ea și familia sa, determinând-o pe victimă să îi ofere suma de 2.000 de lei”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

În urma investigațiilor derulate de polițiști, prejudiciul a fost recuperate în totalitate și restituit victimei. Cercetările continuă, escroaca urmând să fie anchetată penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu și înșelăciune, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale. „Vă recomandăm să nu dați curs unor astfel de cereri și să nu primiți în locuință personae străine”, a adăugat Delia Nenișcu.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...