spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTFinanţare europeană pentru reabilitarea Memorialului Ipoteşti

Finanţare europeană pentru reabilitarea Memorialului Ipoteşti

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” va fi reabilitat şi modernizat cu fonduri europene. O primă etapă presupune realizarea documentaţiei tehnice, respectiv întocmirea de studii de specialitate, expertize tehnice, studiu de fezabilitate completat cu elementele specifice din documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, proiect tehnic, detalii de execuţie, proiect pentru autorizarea construcţiilor, documentaţii, avize, asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării lucrărilor.

Pentru realizarea documentaţiei tehnice a fost obţinută o finanţare de 736.000 de lei. Suma este asigurată, în proporţie de 98%, prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020. La licitaţia organizată de Consiliul Judeţean au fost depuse trei oferte, care sunt la această dată în evaluare.

Peste patru milioane de euro pentru reabilitarea Memorialului Ipoteşti

Pe baza acestei documentaţii vom putea accesa un proiect de peste patru milioane de euro, prin POR 2021 – 2027”, a declarat Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean. Potrivit oficialului, vor fi create condiţii pentru atragerea vizitatorilor şi valorificarea spaţiilor Memorialului, prin transformarea lor în zone de agrement. Totodată, se vor crea condiţii optime pentru vizitare şi se va reconstrui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.

Proiectul de reabilitare şi modernizare include sistem de iluminat decorativ și arhitectural, sistem de supraveghere video, amenajare peisagistică. La acestea se adaugă dotare cu sistem automat de irigare a curţii, reabilitare alei şi realizarea unor alei noi pentru asigurarea accesului la toate obiectivele Memorialului. Lucrările vor fi completate cu mobilier stradal, un foişor din lemn şi fântâni de epocă. Vor fi montate indicatoare turistice şi panouri de informare. Amfiteatrul în aer liber va fi reabilitat în conformitate cu normele actuale, tot aici urmând a fi realizată şi o copertină retractabilă.

Parcarea Memorialului va fi reabilitată şi dotată cu stație de încărcare ultra rapidă, compatibilă cu toate tipurile actuale de automobile 100% electrice, precum şi cele plug-in hibride.

Importantă este şi refacerea și redimensionarea instalației electrice din toate clădirile instituţiei. Va fi construită o clădire pentru servirea meselor în regim de catering pentru vizitatori.

O altă lucrare importantă este reabilitarea termică a clădirii Muzeului tematic. Pentru o mai mare vizibilitate a Memorialului, proiectul include realizare/digitalizare muzeu virtual (tur virtual și prezentare exponate 3 D), motivate de faptul că Memorialul Ipotești dispune de un patrimoniu de bunuri culturale mobile cu caracter de unicat sau de raritate, unele clasate în categoriile Tezaur și Fond ale Patrimoniului cultural național.

Lucrări şi la Lacul cu nuferi

Planurile pentru Lacul cu nuferi includ instalarea de mobilier stradal (toalete ecologice, bănci de odihnă, coșuri de gunoi, foișor), realizarea unui foişor, montare indicatoare turistice, panouri de informare, realizare sistem de supraveghere video, amenajare spațiu de agrement în poienița din zona lacului, amenajare peisagistică, dotare cu sistem de iluminat decorativ.

Practic, în poieniţă se propune un amfiteatru destinat să contribuie la extinderea spaţiilor de derulare a proiectelor culturale ale instituţiei, cu posibilitatea închirierii către alţi solicitanţi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...