spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTVine zăpada și la Botoșani (video)

Vine zăpada și la Botoșani (video)

În orele următoare și pe parcursul zilei de mâine, în județele Neamț, Iași, Suceava și Botoșani vor predomina ninsorile și se va depune un strat de zăpadă subțire, dar care va înfrumuseța peisajul specific zilelor de Crăciun.

În special în zonele montane și submontane din județul Suceava, se va putea depune un strat de zăpadă mai consistent, de peste 10-15 cm, deși grosimi de peste 5 cm se vor putea consemna și în județul Neamț și chiar zonele mai înalte din județele Iași și Botoșani.

Prezența unei configurații sinoptice de tip șa barică pe axa de dilatare, cu un culoar depresionar în zonele central-sud-estice ale continentului și o dorsală anticiclonică în extindere către regiunile nordice ale României, determină în cea mai mare parte a țării apariția precipitațiilor însemnate cantitativ, iar pe versanții cu expunere vestică, chiar abundente.

În același timp, dorsala permite pătrunderea aerului rece, arctic maritim (mA) către regiunea de Nord a Moldovei, lucru ajutat și de configurația lanțului carpatic (efectul Coandă).

În prima imagine, estimarea stratului de zăpadă pentru seara zilei de mâine, 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, conform modelului Euro 4.

Sursa foto:

WXCHARTS.com
Meteologix.com

Andrei Elias Călugăru

play-sharp-fill

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
12.7 °
62 %
0.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...