spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTPădure tânără defrișată de doi indivizi

Pădure tânără defrișată de doi indivizi

Doi bărbați, care au tăiat 40 de arbori de mici dimensiuni, din specia carpen, cu diametrul cuprins între 8 cm și 14 cm, au fost prinși de jandarmi, sâmbăta seară (n.r. – 15 ianuarie a.c.). Suspecții au fost depistați în timpul unei acțiuni organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani și Ocolul Silvic Dorohoi.

„În acest caz, gravitatea faptei este reprezentată nu atât de cantitatea totală de material lemnos, care nu depășește 1 metru cub, cât de defrișarea necugetată produsă prin tăierea ilegală a unui număr apreciabil de arbori, ceea ce îngreunează refacerea pădurii în zona Măgura, de pe raza comunei Ibănești”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Unul dintre cei doi bărbați a mai fost depistat într-o ipostază similară și în urmă cu aproape o lună de zile, de această dată în apropierea localității Hulubești. Jandarmii le-au întocmit celor doi suspecți actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori în fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, iar materialul lemnos a ajuns în custodia Cantonului nr.17 Pomârla.

„Acțiunile în cooperare cu reprezentanții Direcției Silvice Botoșani vor continua pe tot parcursul sezonului rece, în vederea prevenirii tăierilor ilegale în pădurile județului”, a adăugat Dan Izotov.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...