spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTStrăzi incluse în careul de salubrizare

Străzi incluse în careul de salubrizare

Prin votul consilierilor municipali, începând cu ianuarie 2022, au fost incluse în programul de salubrizare a căilor publice din municipiul Botoşani câteva străzi. Acestea sunt: ANL Şoseaua Iaşilor (500 de metri liniari), Crinilor (513 de metri liniari), Drumul Tătarilor (2198 de metri liniari), Iuliu Maniu (tronson Petru Rareş – Tulbureni, 1802 de metri liniari), Teilor (322 de metri liniari), Izvoarelor (369 de metri liniari).

Includerea în careul de salubrizare a străzilor Iuliu Maniu şi Izvoarelor s-a făcut la iniţiativa viceprimarului Liviu Toma. Strada Teilor a fost introdusă în careul de salubrizare la iniţiativa botoşănenilor care au case pe această stradă.

Ieri, 29 ianuarie, un lucrător al Urban Serv a măturat de pe această stradă frunzele, şi a curăţat pământul adunat lângă borduri. Grămezile de frunze şi pământ au fost puse în saci, care au fost ridicaţi în această dimineaţă. Tot ieri, strada Teilor a fost măturată mecanizat.

Ne bucurăm că demersul nostru a avut succes. Au fost ani la rând în care noi ne-am ocupat de măturatul străzii şi de îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. Şi noi plătim impozite şi taxe locale şi de aceea am solicitat aleşilor locali să introducă şi strada noastră în careul de salubrizare/deszăpezire. Le mulţumim aleşilor locali pentru votul lor şi reprezentanţilor societăţii Urban Serv”, a declarat un botoşănean care locuieşte pe strada Teilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...